Pugiliști pe podium la Dracula Open
Prestigioasa competiție Dracula Open, care s-a desfășurat la Ploiești, a adus, în ring, boxeri din România dar și din alte țări, pentru niște concursuri foarte valoroase din punct de vedere tehnic.
La categoria de greutate 70 de kilograme, Luca Fățan, legitimat la CS Olimpia București, a ajuns în finală unde a fost învins de un sportiv foarte bun, din Azerbaidjan. De altfel, boxerii azeri au dominat competiția de la Ploiești.
La aceeași categorie de greutate, un alt sportiv al nostru, Lucian Popa, a ajuns până în semifinale, adjudecându-și medalia de bronz.
Colectivul tehnic care i-a însoțit pe sportivi, la Dracula Open, a fost alcătuit din antrenorii Băeatu Robert, Claudiu Gheorghe și Covaci Răzvan.
Pe 11 martie, echipa noastră de juniori, la nobila artă, va pleca spre Drobeta Turnu Severin, unde se va desfășura Cupa României la juniori. Competiția de la mal danubian, practic, reprezintă ultimul trial pentru selecția lotului național juvenil, care va participa la Campionatele Europene.
Mult succes!