Succese pentru echipa de baschet
În acest week-end, 6-7 noiembrie, la Sala ”Prof. Octavian Dimofte” a avut loc un nou turneu din cadrul Campionatului Național feminin de baschet pentru junioare U18.
Echipa Olimpia București a învins CSU Brașov cu 66-61, dar a cedat în partida cu CSS 4 Champions București, scor 61-44. În plus, un alt meci, cel cu CSS Gheorghieni, nu s-a disputat, fiind omologat la masa verde cu scorul de 2-0 în favoarea baschetbalistelor noastre.
În clasament, Olimpia are 11 puncte și ocupă fotoliul de lider al seriei preliminare. Mai multe detalii despre desfășurarea turneului pot fi obținute de aici.
Secția de baschet a CS Olimpia București are echipe de fete la toate categoriile de junioare, fiind una dintre cele mai puternice din țară la nivel juvenil.