Olimpia U18 în luptă pentru titlul național

Echipa feminină de baschet U18 CS Olimpia București participă, în aceste zile, la Arena de Baschet, la turneul final al Campionatului Național rezervat acestei categorii de vârstă, competiție organizată sub egida Federației Române de Baschet. 

În primul meci din faza grupelor, reprezentanta noastră a trecut de CSS Sf. Gheorghe cu scorul de 69-40. Următoarele meciuri pentru baschetbalistele Olimpiei sunt cu LT ”Nagy Mozes Tg. Secuiesc, 12 mai ora 16.00, respectiv cu CSS 4 Champions București, 13 mai, ora 18.00. Ambele întâlniri se desfășoară la Arena de Baschet.

Primele două clasate se vor califica în sferturile de finală. Programul complet al turneului final CN U18 poate fi consultat aici. 

Secția de baschet a CS Olimpia București este una care, în acest sezon, a obținut o pleiadă de trofee, la toate categoriile de vârstă. Detalii despre activitatea baschetbalistelor de la Olimpia puteți găsi aici.

Mult succes!