Debut în Cupa României la baschet feminin
După o serie de succese notabile în zona baschetului juvenil, secția de specialitate a CS Olimpia București, recunoscută drept una dintre cele mai puternice din țară, face pasul spre seniorat.
Sezonul 2023-2024 va începe, în baschetul feminin românesc, conform Federației Române de Baschet, cu meciurile din cadrul optimilor de finală ale Cupei României.
În acest prim tur se joacă în dublă manșă, Olimpia București, echipă alcătuită din cele mai bune junioare crescute în pepiniera proprie, urmând să joace cu CS Agronomia București. Primul meci al acestei duble manșe va avea loc pe 23 septembrie, ora 16.30, la Sala Agronomia, urmând să fie transmis în direct de canalul FRB TV.
Returul va fi găzduit de Sala ”Octavian Dimofte”, în jurul datei de 7 octombrie.
La Cupa României participă 12 echipe. cele șase câștigătoare ale acestui baraj vor merge la turneul final, unde vor accede și cele mai bune două perdante, departajate la coșaveraj.
Mult succes!