Andrei Orzan break de 111 puncte
Jucătorul de snooker Andrei Orzan, legitimat la CS Olimpia București, a deschis anul competițional 2017 foarte bine, cu un break de 111 puncte, în optimile de finală ale primei runde din Liga Națională.
Andrei Orzan a realizat această performanță în primul frame al jocului cu Cristian Chircu, pe care l-a câștigat cu scorul de 3-0. În celelalte manșe, Orzan a mai făcut break-uri, de 39, respectiv 32 de puncte.
Andrei Orzan va susține finala rundei, în această dimineață. Break-ul de 111 puncte este al doilea cel mai mare, din istoria snookerului românesc. Recordul îi aparține tot lui Andrei Orzan care, într-un meci desfășurat în 2015, a făcut break de 135 de puncte.
În cariera sa, Andrei Orzan are 4 break-uri de peste 100 de puncte.