Trei finale europene pentru kaiaciști

În perioada 11-14 iulie, la Racice, în Cehia, au loc Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori și tineret U23.

De la CS Olimpia București au fost selecționați, pentru lotul național, mai mulți sportivi. Șerban Cicu este membru al echipajului de K4 juniori, 500 de metri, în timp ce Mălina Trifescu și Daniela Savu vor trage la tineret, K4 – 500 de metri. Mălina Trifescu este și în ambarcațiunea de K2 – 500 de metri.

Toate cele trei ambarcațiuni menționate au trecut de calificări cu brio și s-au calificat pentru finalele continentale, care vor avea loc duminică.

Mult succes!