România în optimile Campionatului European U16

Echipa națională feminină de baschet U16 a României participă, în aceste zile, la Bourges, în Franța, la Campionatul European rezervat acestei categorii de vârstă, grupa valorică de elită. În grupa preliminară, după două înfrângeri categorice în primele meciuri (40-87 cu Ungaria și 34-87 cu Italia), fetele noastre au mai suferit un eșec, în meciul cu selecționata similară a Serbiei. Tricolorele au fost depășite de adversara din țara vecină cu scorul de 82-45.

Echipa națională U16 a României, singura dintre reprezentativele noastre care participă la elita continentală, o are în staff pe Romela Cristea, angajată la secția de baschet a CS Olimpia București. Dintre jucătoarele noastre, selecționate în echipa națională, Laura Vaida, la meciul cu Serbia, a avut cel mai ridicat indice de eficiență, +13, după o linie statistică de 11 puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive.

România s-a clasat pe locul 4 în grupă și, grație prevederii de regulament, s-a calificat în optimile de finală, alături de toate celelalte 15 participante la turneul final.

Programul primei faze eliminatorii cuprinde următoarele partide, care se vor disputa marți, 8 august:

Spania – Olanda, ora 16.00

Rusia – Croația, ora 16.00

Ungaria –Belarus, ora 18.15

Italia – Turcia, ora 18.15

Germania – Lituania, ora 20.30

Franța – România, ora 20.30

Cehia – Polonia, ora 22.45

Letonia – Serbia, ora 22.45

Șansele fetelor noastre, în duelul cu naționala țării gazdă, sunt infime. România va continua, mai mult ca sigur, în grupa pentru locurile 9-16, unde trebuie să evite ultimele trei locuri, care sunt retrogradante în Divizia B.