Rezultate internaționale pentru boberi

La Innsbruck, în Austria, au avut loc Campionatele Europene de bob pentru juniori. La feminin U26, echipajul României, alcătuit din pilotul Andreea Grecu și împingătorul Ioana Gheorghe, legitimată la CS Olimpia București, au cucerit medalia de argint. Coborârea de pe pista austriacă a fost consemnată și ca etapă în Cupa Europei, acolo unde, în clasamentul cumulat, România a devenit câștigătoare a competiției.

La categoria de vârstă U23, echipajul României, cu Tara Schroner de la Olimpia București împingător, a ocupat un onorant loc 4. Un alt bober al nostru, Cristian Radu, s-a aflat în echipajul de bob 4 al României, pe post de împingător, cu care a cucerit medalia de bronz la Cupa Europei.

Loturile României se pregătesc pentru că la finele acestei săptămâni, la Winterberg, în Germania, vor avea loc Campionatele Mondiale de juniori.

Felicitări și mult succes!