Participare la Campionatele Europene unificate

În perioada 1-12 august, la Berlin și Glasgow se desfășoară prima ediție a Campionatelor Europene unificate. Competiția multisport reprezintă o organizare după tipar olimpic, în cele două metropole, unde, în aceeași perioadă, vor avea loc Campionatele Europene de seniori la mai multe sporturi cum ar fi înot, sărituri în apă, ciclism, atletism, golf sau canotaj.

Organizarea, încă în stadiul experimental, se anunță a fi o mare reușită.

Cert este că și clubul nostru, CS Olimpia București, va avea reprezentare la această competiție cu caracter special. Înotătorul Andrei Anghel a obținut baremul de participare așa că se va afla pe listele de start, el urmând a fi însoțit de antrenorul său de la club, Marius Grigore.

Deși deocamdată nu s-au publicat componențele la canotaj, aproape sigur cârmaciul Daniela Druncea se va afla în barca de 8+1 a României, campioană mondială și europeană, dar și medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

Vom reveni cu amănunte!