Mondialele de înot în bazin scurt amânate un an

Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt, care ar fi trebuit să aibă loc la sfârșitul anului la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, au fost amânate cu un an din cauza pandemiei de coronavirus Covid-19.

Potrivit declarației făcute de FINA, competiția planificată să se desfășoare la Abu Dhabi în decembrie a fost amânat cu un an din cauza pandemiei, luând în considerare starea de sănătate a sportivilor și măsurile de siguranță impuse de autorități.

Evenimentul, care va fi găzduit de Abu Dhabi pentru a doua oară după 2010, se va desfășura în perioada 13-18 decembrie 2021.

FINA a amânat anterior și Campionatele Mondiale de Înot 2021 care urmau să fie organizate la Fukuoka, în Japonia în vara anului viitor, pentru perioada 13-29 mai 2022.