Medalii la Campionatele Naționale de pentatlon modern

Recent, la București, au avut loc Campionatele Naționale de pentatlon modern, seniori și juniori. În competiția seniorilor, Mihai Botici, cu calul Bikkel, a cucerit medalia de argint. Pe podium, medaliat cu bronz, a fost și Daniel Dobrică, acesta avându-l drept ajutor pe calul Akos.

La fete, Andreea Zlătoianu și Andreea Pavel au cucerit medaliile de argint respectiv bronz. Alte două medalii, argint și bronz, au fost obținute la juniori, de către Mihai Botici și Alexandru Manea, ultimul pe calul Akos.

La Youth A, tot podiumul a fost monopolizat de către CS Olimpia București, prin Mihai Botici, Robert Sandu și Alexandru Manea. La echipe seniori, Olimpia 1 a devenit campioană națională, grație cumulului realizat de către tripleta Dobrică, Botici, Manea, în timp ce a doua noastră garnitură, în formula Sandu, Diaconescu, Stoian, s-a situat pe locul al treilea.

La proba de ștafetă am mai cucerit alte două medalii. Daniel Dobrică și Mihai Botici au devenit vicecampioni naționali, în timp ce Alexandru Manea și Robert Sandu au intrat în posesia medaliei de bronz.

Bilanțul total al CS Olimpia București, la Campionatele Naționale de pentatlon modern, a fost de 13 medalii, dintre care două de aur, cinci de argint și 6 de bronz.

Felicitări!