Aurelian Dragomir la Campionatele Mondiale de natație

Campionatele Mondiale de natație, eveniment desfășurat sub egida FINA, vor fi găzduite, în acest an, de capitala Ungariei, Budapesta. Un total de 76 de seturi de medalii se vor pune în joc, la șase discipline distincte: înot, sărituri în apă, polo pe apă, înot în ape deschise, înot sincron și sărituri de la mare înălțime. România participă, la această competiție majoră, cu șase sportivi, informează Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.
Primii care vor intra în concurs sunt săritorii Anca Șerb, la probele de trambulină 1 și 3 metri, dar și Aurelian Dragomir, legitimat la CS Olimpia București, care va concura la platformă 10 metri. Cei doi vor fi în lista concurenților, la proba pe echipe, în numele României. Concursurile de sărituri în apă se vor desfășura între 14 și 22 iulie, la nou construita piscină Danube Arena. Înotătorii se vor întrece, tot la Danube Arena, între 23 și 30 iulie. Din partea României participă Marius Radu, 50 metri liber, Alin Coste, 100 metri liber, Bogdan Scarlat 1500 metri și Alin Artimon 400 metri.
Festivitatea de deschidere este programată în data de 14 iulie, în timp ce festivitatea de închidere va avea loc în 30 iulie. În total, la Campionatele Mondiale de natație de la Budapesta, vor participa sportivi din 180 de țări, de pe toate continentele.