Teste ieftine și rapide pentru sportivi
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că testele rapide COVID-19, ale căror rezultate pot fi comunicate în câteva minute, au fost certificate în România şi vor putea fi folosite de sportivii români în competiţiile interne în următoarele zile.
Ministrul a subliniat că sportul este unul dintre domeniile foarte bine reglementate în România în ceea ce priveşte siguranţa în contextul pandemiei, el precizând că numărul cazurilor este unul “relativ mic”.
“Din cauza pandemiei, se ştie că sportul a fost blocat. Dar am reuşit să îl deschidem în siguranţă treptat. Iar toţi cei care practică sport azi după regulile MTS şi MS o fac în deplină siguranţă. Există filtre care împiedică deschiderea focarelor în sport şi care protejează sănătatea sportivilor. Iar numărul cazurilor de COVID este unul relativ mic. Mai mult decât atât am putut organiza în România şi competiţii internaţionale. În acest moment toate loturile naţionale şi olimpice îşi pot desfăşura activitatea. Şi aş putea spune că sportul este unul dintre domeniile foarte bine reglementate când vorbim despre protejarea sănătăţii participanţilor”, a precizat Stroe.