Gong pentru boxerii Olimpiei

Secția de box a CS Olimpia București are o activitate intensă în această perioadă. Mai mulți pugiliști de la clubul nostru au efectuat o demonstrație pe un ring amenajat în Parcul Drumul Taberei din București, fiind aplaudați la scenă deschisă de către cei prezenți pe alei.

Participanții la această acțiune, sub comanda maestrului Vicențiu Eduard, au fost: Silviu Popa, Armando Niculae, Ianis Niculae, Ianis Mihai și Eduard Asap.

Pe de altă parte, lotul pugilistic al Olimpiei va aborda Campionatele Naționale de juniori, care vor avea loc la Brăila, în perioada 1-8 octombrie. Vor lupta pentru medalii, în competiția organizată sub egida Federației Române de Box, următorii:

  • Alexandru Rafael, 48 kg;
  • Justin Popa, 60 kg;
  • Lucian Popa, 70 kg;
  • Luca Fățan, 66 kg;
  • Antonio Bratcoveanu, 75 kg;
  • Antonio Popa, 57 kg.

Antrenorii de la Olimpia sunt încrezători că, în viitorul apropiat, toate aceste nume enumerate în prezentul material, vor performa și vor ajunge sportivi de top în nobila artă. Pregătirea lor se face atât la club, cât și la Centrul Național Olimpic de Pregătire Juniori Giurgiu.

Mult succes!