Sportul prioritar în planul de relansare economică
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, lansat săptămâna trecută de Guvernul României, tratează sportul şi tineretul ca pe o prioritate.
“După ce se va consuma această criză provocată de pandemie trebuie să fim mai puternici, trebuie să avem viziune şi trebuie să avem un plan concret. Iar acest plan concret vizează refacerea din temelii a bazei sportului românesc în următorii ani. Prin investiţii în special în zona copiilor, a juniorilor, în zona infrastructurii sportive, în zona cluburilor, iar pe zona de tineret trebuie să creăm şi să diversificăm oportunităţile tinerilor din această ţară în a-şi construi un viitor aici. Dar pentru aceste lucruri este nevoie de o infrastructură atât de sport, cât şi de tineret solidă şi extinsă. Investiţiile în următorii ani sunt esenţa Programului Naţional de Investiţii şi Relansare Economică pe care Guvernul Orban din care fac parte l-a gândit şi l-a prezentat public săptămâna trecută. De data aceasta, Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică cuprinde componenta sport şi tineret ca prioritate. Este pentru prima oară când un plan de relansare economică de o asemenea anvergură tratează sportul şi tineretul ca pe o prioritate. Iar ele au capitole în acest document, în această viziune de dezvoltare a ţării. Este cel mai îndrăzneţ şi cel mai consistent plan de dezvoltare a sportului şi tineretului”, a afirmat ministrul.
“Vorbim despre acest plan pentru următorul ciclu de dezvoltare al acestei ţări. Este un ciclu de dezvoltare echivalent cu cel cu care se lucrează la Bruxelles în Uniunea Europeană. Este ciclul de dezvoltate 2021-2027, în fapt sincronizăm dezvoltarea României cu bugetarea europeană după acest model liberal bazat în special pe investiţii. Banii se vor duce în două mari direcţii: în infrastructura de sport şi tineret şi în măsurile active de sprijin a sportului şi tineretului”, a adăugat Ionuţ Stroe.
Întrebat ce motive are să creadă că partidul din care face parte se va afla la guvernare până în 2027 pentru a duce la bun sfârşit Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, Stroe a răspuns: “Eu cred că oferta noastră politică şi instituţională, modul în care gestionăm situaţia ţării în momentul de faţă şi planurile pe care le-am adus la cunoştinţa publicului larg sunt suficiente motive în a fi creditaţi şi investiţi cu încrederea publicului. Niciun alt Guvern post-decembrist nu a avut un plan de relansare economică şi investiţii atât de bine definit, referitor la obiective, strategie, termen, surse de finanţare, precum Guvernul din care fac parte. Rămâne, bineînţeles, la latitudinea românilor să stabilească cine va conduce această ţară în următorii ani. Dar dacă o vom face noi, atunci cu siguranţă avem un parcurs bine definit în aceste documente şi vom şti cum să realizăm aceste lucruri”.
Ministrul a subliniat importanţa creşterii numărului de copii care fac sport în cadru organizat pentru viitor. “Una dintre marile probleme o reprezintă numărul mic de copii care fac sport. Pentru a creşte numărul lor vom vorbi despre acordarea de vouchere pentru cei care se vor legitima la un club pentru practicarea sportului de performanţă. Este o măsură bugetată cu 30 de milioane de lei, iar numărul beneficiarilor direcţi se estimează la aproximativ 100.000 de copii. Azi avem legitimaţi puţin peste 80.000 de copii, dintre care activi, adică au viză anuală pe carnet, sunt aproximativ 55.000. Dacă e să comparăm cu aceste cifre, numărul de sportivi seniori, adică de 95.000 dintre care 75.000 activi, atunci vedem că avem în România o situaţie paradoxală. Aşadar în România avem mai mulţi seniori decât copii care practică sport. Acest lucru este anormal pentru că în actualele condiţii avem pentru viitor o resursă mult mai mică decât nevoia reală a sportului românesc. Dacă nu acţionăm urgent, riscăm ca sportul românesc să se sufoce în viitor”, a spus el.
“Voucherul va fi acordat beneficiarului direct prin tutorele legal. Condiţia este ca acel copil beneficiar să rămână cel puţin un an legitimat la clubul respectiv. La rândul său clubul trebuie să dovedească faptul că are activitate relevantă, că participă la competiţii. Voucherul va avea o valoare de 300 de lei şi va viza în principal susţinerea cheltuielilor legate de echipamentul sportiv. Programul va începe din toamnă. Printre cei 100.000 de copii care se vor înscrie vom regăsi şi viitoarea Simona Halep sau viitorul campion la tenis al României. Nu ne facem iluzii că 300 de lei vor finanţa activitatea unui viitor tenisman de performanţă, dar reprezintă ceva, este sprijinul pe care statul îl poate acorda pentru a deschide apetitul pentru sport. Acesta este sensul acestei măsuri”, a explicat Stroe.
În ceea ce priveşte granturile, ministrul a precizat că pentru acestea pot aplica “toate cluburile sportive din România, atât private, cât şi de stat, dar şi federaţiile”. “Valoarea grantului este de maximum 200.000 de euro şi se va acorda o singură dată, iar el poate fi folosit pentru investiţii în terenuri de antrenament, în cabinete medicale, în mici centre de recuperare, în noi tehnologii de monitorizare a performanţelor sportive. Din estimările noastre, numărul beneficiarilor se ridică la 1.500 de structuri sportive. Grantul va intra în vigoare printr-o schemă de ajutor aprobată de Comisia Europeană care va fi aplicată cel mai devreme din toamna acestui an”, a declarat ministrul.
Prioritatea în investiţiile în infrastructură ar trebui să o reprezinte sălile polivalente, patinoarelor şi bazinelor, este de părere Stroe.
“În ceea ce priveşte investiţiile în infrastructură, suma totală se va ridica la 13,5 miliarde de lei în perioada 2021-2027. Este vorba despre construirea a 12 complexuri sportive cu o capacitate cuprinsă între 3.000 şi 30.000 locuri, a 8 bazine olimpice, a 5 săli polivalente cu o capacitate între 5.000 şi 16.000 de locuri, a 5 patinoare artificiale pentru competiţii, a 250 de săli de sport şi a 400 de baze sportive. Aceste investiţii sunt semnale de alarmă pentru infrastructura sportivă a Capitalei. Este îngrijorător că această capitală europeană nu are acum o sală polivalentă la standarde europene, nu are un patinoar, nu are arene de tenis care să găzduiască un turneu internaţional. Marea infrastructură pentru sportul de performanţă se află într-un proces de ameliorare pentru că la fotbal vedem deja stadioane la standarde europene. Viitorul ar trebui să aparţină sălilor polivalente multifuncţionale, pentru că toate sporturile suferă în momentul de faţă, apoi patinoarelor şi apoi bazinelor. Acestea sunt cam trei tipuri de investiţii în infrastructură care ar trebui să aibă prioritate în ceea ce priveşte investiţiile publice”, a afirmat ministrul.
“Suplimentar aş sublinia nevoia pentru Bucureşti a unui sistem de arene destinate tenisului. Este un sport în care am dovedit prin performanţă şi prin numărul de copii care îl practică acum că are viitor. Este un sport care suferă, deşi avem potenţial. Avem nişte arene abandonate de ani şi ani de zile care ar putea fi un mic Roland Garros al Bucureştiului. Simona Halep poate fi un sprijin în a realiza aceste investiţii şi un exemplu public pentru cei care se află în faza de iniţiere”, a adăugat el.
Ionuţ Stroe nu a dorit să estimeze un termen de finalizare a infrastructurii sportive, însă a precizat că acest plan poate fi pus dus la bun sfârşit în 6-7 ani. “Sincronizăm aceste investiţii cu ciclul bugetar european. Nu voi spune ca orice alt ministru dinaintea mea, sau ca orice primar, că vom avea o sală polivalentă în trei ani şi n-am identificat nici terenul. De exemplu la patinoarul Flamaropol lucrăm de 7 ani şi ne-am ales cu atâtea procese, cu un scandal monstru şi lucrări abandonate. Nu, eu cred că în 6-7 ani e un termen rezonabil dacă suntem oameni serioşi şi ne ţinem de aceste angajamente. Apropo de Flamaropol, eu cred că mai uşor este să pornim construcţia altui patinoar decât să expertizăm ce s-a întâmplat acolo, cu reluarea lucrărilor, cu gestionarea de către Primărie şi aşa mai departe”, a precizat oficialul MTS.
Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, lansat la 1 iulie de Guvernul României, conţine granturi, garanţii, împrumuturi şi facilităţi fiscale pentru toate domeniile de activitate. Pe zona de sport, Guvernul a inclus două dintre propunerile Ministerului Tineretului şi Sportului în ceea ce priveşte relansarea activităţii sportive în viitorul apropiat şi dezvoltarea sportului pe termen lung. De asemenea, Guvernul îşi propune o investiţie masivă la nivelul infrastructurii sportive în valoare de 13,5 miliarde lei care să susţină concret, în următorii ani, atât sportul de performanţă, cât şi revitalizarea sportului de masă.
Proiectul pe termen lung al Guvernului la nivel de investiţie în infrastructura sportivă, ce va fi realizat în perioada 2021-2027 (în valoare de 13,5 miliarde lei), include construirea a 12 complexuri sportive cu o capacitate cuprinsă între 3.000 şi 30.000 locuri, cu o valoare totală a investiţiilor de 3,5 miliarde lei, a 8 bazine olimpice, cu o valoare de 1 miliard de lei, a 5 săli polivalente cu o valoare totală de 1,2 miliarde de lei şi a 5 patinoare artificiale pentru competiţii, în valoare totală de 300 milioane de lei.
În ceea ce priveşte revitalizarea sportului pentru toţi, Guvernul îşi propune construirea a 250 de săli de sport şcolare, cu o valoare estimată la 3 miliarde de lei, a 45 de bazine didactice, cu o valoare estimată la 700 milioane lei, a 400 baze sportive, valoarea estimată fiind de 1,8 miliarde lei. De asemenea, se doreşte construirea a 10 centre sportive de performanţă pentru sporturile olimpice, care să cuprindă săli de antrenament, şcoală, internat, cantină, şcoală de antrenori, centru medical, cu o valoare estimată la 2 miliarde de lei.
Una dintre măsurile de sprijinire a sportului de masă o reprezintă acordarea de vouchere pentru copiii care se legitimează la un club în vederea practicării sportului de performanţă şi achiziţionării de echipament sportiv, valoarea totală fiind de 30 milioane de lei. Prin acest program se doreşte încurajarea şi sprijinirea practicării sportului de către copii.
Granturile de sprijin ale Guvernului pentru structurile sportive au o valoare totală de 180 milioane de euro, nivelul maxim al grantului fiind de 200.000 de euro. Iniţiativa se adresează oricărei structuri sportive, finanţarea asigurând investiţii în infrastructura sportivă: terenuri de antrenament pentru copii şi juniori, centre de recuperare pentru sportivi, cabinete medicale cu dotări aferente cu specializare medicină sportivă, noi tehnologii pentru introducerea de sisteme de evaluare şi monitorizare a performanţei sportive, echipament sportiv performant.