Sorin Pănoiu medaliat cu argint la Naționalele de box
Pugilistul Sorin Pănoiu, legitimat la CS Olimpia București, a cucerit medalia de argint la Campionatele Naționale de box pentru seniori, care au avut loc la Brăila, pe parcursul săptămânii trecute.
Boxerul pregătit de către antrenorul Robert Băeatu a concurat în limitele categoriei de greutate de 56 de kilograme, ajungând până în finala tabloului. În ultimul act, el a fost învins de către localnicul Robert Jitaru, la puncte, prin decizie unanimă.
Aceasta a fost singura medalie adjudecată de CS Olimpia București, la Campionatele Naționale de box pentru seniori, ediția 2016.